Inapoi
„Pentru tot am sa te pedepsesc iubindu-te.”
Delia Gavrilescu
Nu se mai putea gandi la nimic. Prima „intoarcere” in tara ii lasase un gust amar. Se confruntase atunci cu realitati pe care le nega, pe care le anticipase pentru ca avea ciudatul har de a „vedea” cumva viitorul – poate datorita mult cantatei „intuitii feminine”, poate datorita acelui simt pe care si-l descoperise in sine de la o varsta frageda si care o ajutase sa treaca peste tot ce fusese mai greu in viata, o avertizase asupra capcanelor intinse de destin… Pentru ca acel simt nu era intuitie, iar Victoria stia asta la fel de bine cum stiuse toata viata ca ii era destinat sa se marite cu un strain venit de la Nord. Doar ca Germania nu era tocmai la Nord, iar barbatul din visurile ei era blond, cu parul lung si nu brunet ca Dieter. Insa numele era acelasi, iar Victoria nu mai putuse spune „nu” ca atator altora, pentru ca o forta mai puternica decat ratiunea vorbise pentru ea si rostise un „DA” amuzat, un „DA” pe care tanara il regretase aproape imediat, dar un cuvant care avusese si puterea de a o inalta pana la cer intr-o secunda.
Modul in care il cunoscuse pe Dieter fusese magic, iar Victoria il acceptase ca pe un dar de la Dumnezeu, sau, de ce nu, ca pe un premiu oferit de Destinul care, de cele mai multe ori, fusese „zgarcit” cu ea cand venea vorba de dragoste.
Sigur, se indragostise de zeci de ori, Victoria nu avea de ce sa nege ca putea cuceri un barbat cu o singura privire si ca de cele mai multe ori facea asta numai ca sa-si demonstreze ca „poate”. Puterea asta era insa iluzorie, se baza pe atractia chimica, iar tanara era constienta ca „dupa” Zadarnicia capata dimensiuni titanice. Insa clipa era ceea ce conta, iar „dupa” era intotdeauna o notiune ignorata. Asa cum fusese si in momentul in care ii spusese „DA” lui Dieter. Un „DA” care ii omorase esenta pentru a lasa loc unui nou inceput.
Acest nou inceput era mai dur decat si-l imaginase. Victoria isi cunostea limitele. Stia ca putea invata limba germana, suficient cat sa se descurce in viata de zi cu zi, dar nu atat de bine incat sa poata profesa. „Vic” – jurnalista – murise. Dar tanara se agata de amintirea si amintirile ei, iar durerea crestea cu fiecare zi.
Add comment November 23rd, 2006